duminică, 3 martie 2013

Preventia in Stroke



Accidentul vascular cerebral constituie o importantă problemă de sănătate publică, iar incidenţa continuă să crească, peste tot în lume.Pe plan mondial, acesta reprezinta una dintre primele cauze de mortalitate si principala cauza de invaliditate, anual fiind inregistrate 15 milioane de astfel de imbolnaviri, soldate cu 5 milioane de decese si 5 milioane de cazuri de invaliditate.Cunoscut în literatura de specialitate în special sub denumirea de stroke, reprezintă prima cauză de invaliditate, în raport cu toate celelalte afecţiuni. În toată lumea se înregistrează progrese în terapia acestuia, însă incidenţa continuă să rămână ridicată, indiferent de zona geografică la care ne referim. Mortalitatea a scăzut în ţările dezvoltate economic şi se menţine foarte ridicată în ţările est-europene. România se află în această zonă pe primul loc, dacă avem în vedere şi bolile cardiace.Deşi semnele stroke-ului sunt bine descrise, majoritatea populaţiei cu risc nu le apreciază importanţa. În stroke, se cunoaşte demult că „time is brain“, dar prea puţini bolnavi ajung la timpul din fereastra terapeutică. Deşi se cunoaşte că atacurile ischemice tranzitorii (AIT) reprezintă o urgenţă, doar unul din opt pacienţi cu un prim stroke a prezentat un AIT anterior. Stroke-ul silenţios este cel mai frecvent tip, afectarea funcţiei executive reprezentând principala manifestare, deşi acest fenomen este practic necunoscut şi funcţia cognitivă este rareori evaluată.Înţelegerea neurobiologiei leziunii cerebrale, a reparării şi a plasticităţii neuronale a progresat, dar, din păcate, niciun medicament histoprotector sau historeparator nu s-a dovedit eficace.Reabilitarea în stroke este eficientă, dar insuficient disponibilă pentru majoritatea pacienţilor. Practici nedovedite, scumpe sau greşite, continuă să consume resurse şi îngreunează studiul unor abordări cost-eficiente.